Boomerang la ProTV

Buna Ziua Brasov - Alarma auto care îţi vorbeşte prin telefon

Se numeşte Boomerang pentru că absolut fiecare comandă este însoţită de feed-back. Dacă doreşti să-ţi porneşti motorul, îi spui telefonului mobil comanda vocală stabilită – cum ar fi „porneşte motor”- iar după ce motorul a pornit, eşti anunţat de acest lucru printr-un mesaj trimis tot pe telefonul mobil. Sistemul ştie şi când cineva ţi-a deconectat borna de la baterie sau ţi-a deschis portbagajul. Faptul că utilizează telefonul mobil pe post de telecomandă îl face să fie folosit de pe orice colţ al pământului unde există semnal GSM, nu doar de la 100 de metri. Sistemul are şi funcţie de monitorizare a maşinii, astfel că nu calculează doar poziţia şi viteza de deplasare, ci chiar şi consumul de carburanţi, evaluând costurile de întreţinere a maşinii. Este 100% producţie românească şi a fost montat deja pe maşinile de intervenţie ale unei agenţii de pază şi protecţie din Braşov. În curând, firma care-l produce îşi va deschide un punct de lucru la Braşov.

Ştie când ceva nu-i merge bine
„Ideea a venit din partea oamenilor – doreau să-şi simplifice viaţa, să nu mai umble cu pager, telecomandă, plus telefonul pe care oricum îl are orice om în ziua de azi. Ei au dorit ca pe telefonul mobil să fie anunţaţi despre tot ce li se întâmplă la maşină. Aşa că ne-am gândit să facem un sistem care să facă de toate: să fie comandat de la distanţă, să controleze în ce condiţie se află maşina, în ce poziţie se află pe hartă şi cu ce viteză se deplasează, ba chiar să-şi facă propriul service primar – atunci când se defectează ceva la sistemul de securitate – spre exemplul senzorul de şoc – să-şi anunţe stăpânul. Prin tehnologia GPRS te conectezi la automobil şi afli de la distanţă tot ce se întâmplă la maşina ta – chiar şi, spre exemplu, dacă este deschisă o portieră, sau dacă cheia este în contact”, ne povesteşte Dan Bulete (foto), administratorul firmei distribuitoare, arătându-ne cutia neagră care se pricepe la toate astea.

600 de euro ca să dormi liniştit
Sistemul face ca automobilul să fie oprit în siguranţă şi depistat îndată ce a fost furat. Asta, dacă hoţii mai au ocazia să-l fure. „Orice tentativă de furt e anunţată imediat pe telefonul mobil. Ţi-o poate fura doar dacă dormi buştean sau pur şi simplu ignori mesajele telefonului. Îndată ce realizezi că maşina a dispărut, sistemul îţi poate bloca motorul în mod inteligent: dai comanda şi opreşte motorul doar în momentul în care maşina ajunge la viteza 0, pentru că dacă l-ar bloca din mers ar putea pune în pericol viaţa şoferului, siguranţa traficului sau integritatea maşinii. Iar noi dorim să protejăm şi maşina”. Sistemul este prevăzut să descurajeze chiar şi tentativele de descuiere a maşinii cu telecomandă clonată. Un astfel de sistem costă 600 de euro, fără TVA.

Sursa: Buna ziua Brasov

InfoNews - Brasov: Alarma auto care îti vorbeste prin telefon

Pe piata accesoriilor auto din România a aparut alarma auto controlata prin telefon, inventie autohtona. Sistemul stie tot ce misca prin si în jurul masinii tale si poate sa comunice stapânului tot ceea ce se întâmpla cu autoturismul pe care este montat, transmite corespondentul AMOS News.
Stie nu numai unde se afla si cu ce viteza se deplaseaza, ci chiar si cât carburant a consumat. Tot prin intermediul telefonului el poate fi comandat sa închida porneasca sau sa blocheze motorul si usile. Sistemul se numeste Boomerang pentru ca absolut fiecare comanda este însotita de feed-back. Daca doresti sa-ti pornesti motorul, îi spui telefonului mobil comanda vocala stabilita – cum ar fi „porneste motor”- iar dupa ce motorul a pornit, esti anuntat de acest lucru printr-un mesaj trimis tot pe telefonul mobil. Sistemul stie si când cineva ti-a deconectat borna de la baterie sau ti-a deschis portbagajul. Faptul ca utilizeaza telefonul mobil pe post de telecomanda îl face sa fie folosit de pe orice colt al pamântului unde exista semnal GSM, nu doar de la 100 de metri. Sistemul are si functie de monitorizare a masinii, astfel ca nu calculeaza doar pozitia si viteza de deplasare, ci chiar si consumul de carburanti, evaluând costurile de întretinere a masinii. Este 100% productie româneasca si a fost montat deja pe masinile de interventie ale unei agentii de paza si protectie din Brasov. În curând, firma care-l produce îsi va deschide un punct de lucru la Brasov.

„Ideea a venit din partea oamenilor – doreau sa-si simplifice viata, sa nu mai umble cu pager, telecomanda, plus telefonul pe care oricum îl are orice om în ziua de azi. Ei au dorit ca pe telefonul mobil sa fie anuntati despre tot ce li se întâmpla la masina. Asa ca ne-am gândit sa facem un sistem care sa faca de toate: sa fie comandat de la distanta, sa controleze in ce conditie se afla masina, în ce pozitie se afla pe harta si cu ce viteza se deplaseaza, ba chiar sa-si faca propriul service primar – atunci când se defecteaza ceva la sistemul de securitate – spre exemplul senzorul de soc – sa-si anunte stapânul. Prin tehnologia GPRS te conectezi la automobil si afli de la distanta tot ce se întâmpla la masina ta – chiar si spre exemplu daca este deschisa o portiera, sau daca cheia este în contact”, ne povesteste Dan Bulete, administratorul firmei distribuitoare, aratându-ne cutia neagra care se pricepe la toate astea.

Sistemul face ca automobilul sa fie oprit în siguranta si depistat, îndata ce a fost furat. Asta, daca hotii mai au ocazia sa-l fure. „Orice tentativa de furt e anuntata imediat pe telefonul mobil. Þi-o poate fura doar daca dormi bustean sau pur si simplu ignori mesajele telefonului. Îndata ce realizezi ca masina a disparut, sistemul îti poate bloca motorul în mod inteligent: dai comanda si opreste motorul doar în momentul în care masina ajunge la viteza 0, pentru ca daca l-ar bloca din mers ar putea pune în pericol viata soferului, siguranta traficului sau integritatea masinii. Iar noi dorim sa protejam si masina”. Sistemul este prevazut sa descurajeze chiar si tentativele de descuiere a masinii cu telecomanda clonata. Un astfel de sistem costa 600 de euro fara TVA.

Sursa: InfoNews

Amos News - Braşov: Alarma auto care îţi vorbeşte prin telefon

Pe piaţa accesoriilor auto din România a apărut alarma auto controlată prin telefon, invenţie autohtonă. Sistemul ştie tot ce mişcă prin şi în jurul maşinii tale şi poate să comunice stăpânului tot ceea ce se întâmplă cu autoturismul pe care este montat, transmite corespondentul AMOS News.

Ştie nu numai unde se află şi cu ce viteză se deplasează, ci chiar şi cât carburant a consumat. Tot prin intermediul telefonului el poate fi comandat să închidă pornească sau să blocheze motorul şi uşile.

Sistemul se numeşte Boomerang pentru că absolut fiecare comandă este însoţită de feed-back. Dacă doreşti să-ţi porneşti motorul, îi spui telefonului mobil comanda vocală stabilită – cum ar fi „porneşte motor”- iar după ce motorul a pornit, eşti anunţat de acest lucru printr-un mesaj trimis tot pe telefonul mobil. Sistemul ştie şi când cineva ţi-a deconectat borna de la baterie sau ţi-a deschis portbagajul. Faptul că utilizează telefonul mobil pe post de telecomandă îl face să fie folosit de pe orice colţ al pământului unde există semnal GSM, nu doar de la 100 de metri. Sistemul are şi funcţie de monitorizare a maşinii, astfel că nu calculează doar poziţia şi viteza de deplasare, ci chiar şi consumul de carburanţi, evaluând costurile de întreţinere a maşinii. Este 100% producţie românească şi a fost montat deja pe maşinile de intervenţie ale unei agenţii de pază şi protecţie din Braşov. În curând, firma care-l produce îşi va deschide un punct de lucru la Braşov.

„Ideea a venit din partea oamenilor – doreau să-şi simplifice viaţa, să nu mai umble cu pager, telecomandă, plus telefonul pe care oricum îl are orice om în ziua de azi. Ei au dorit ca pe telefonul mobil să fie anunţaţi despre tot ce li se întâmplă la maşină. Aşa că ne-am gândit să facem un sistem care să facă de toate: să fie comandat de la distanţă, să controleze in ce condiţie se află maşina, în ce poziţie se află pe hartă şi cu ce viteză se deplasează, ba chiar să-şi facă propriul service primar – atunci când se defectează ceva la sistemul de securitate – spre exemplul senzorul de şoc – să-şi anunţe stăpânul. Prin tehnologia GPRS te conectezi la automobil şi afli de la distanţă tot ce se întâmplă la maşina ta – chiar şi spre exemplu dacă este deschisă o portieră, sau dacă cheia este în contact”, ne povesteşte Dan Bulete, administratorul firmei distribuitoare, arătându-ne cutia neagră care se pricepe la toate astea.

Sistemul face ca automobilul să fie oprit în siguranţă şi depistat, îndată ce a fost furat. Asta, dacă hoţii mai au ocazia să-l fure. „Orice tentativă de furt e anunţată imediat pe telefonul mobil. Ţi-o poate fura doar dacă dormi buştean sau pur şi simplu ignori mesajele telefonului. Îndată ce realizezi că maşina a dispărut, sistemul îţi poate bloca motorul în mod inteligent: dai comanda şi opreşte motorul doar în momentul în care maşina ajunge la viteza 0, pentru că dacă l-ar bloca din mers ar putea pune în pericol viaţa şoferului, siguranţa traficului sau integritatea maşinii. Iar noi dorim să protejăm şi maşina”. Sistemul este prevăzut să descurajeze chiar şi tentativele de descuiere a maşinii cu telecomandă clonată. Un astfel de sistem costă 600 de euro fără TVA.

Sursa: AmosNews

„POLUS TUNING EVENT”, CLUJ-NAPOCA 12-14.04.2008

Localizarea masinii prin telefonul mobil

Astazi, la Polus Center a inceput cel mai mare eveniment de tuning auto Polus Tuning Event, unde peste 100 de masini si peste 15 societati au prezentat ultimele noutati in domeniul tuningului. Una din prezentele remarcabile a fost firma Delta Electronic Service, care aduce inovatii spectaculoase dar in acelasi timp utile in ceea ce priveste sistemele de securitate auto.
Sistemul Boomerang se prezinta cu urmatoarele caracteristici si inovatii: localizare prin telefonul mobil, comenzi vocale, comunicare bidirectionala, raza nelimitata de actiune, cuplare pe telecomanda masinii, programare computerizata, buton anti rapiere.
In zilele reci de iarna veti putea pori motorul prin simpla apasare a unui buton. In zilele calduroase de vara veti putea porni aerul conditionat printr-o simpla comanda. Aceasta este oferta uneia din societatile prezente la expozitie.
Chiar daca nu vreti sa faceti modificari sau sa aduceti imbunatatiri autoturismului dumneavoastra, merita sa vizitati parcarea Polus Centrer si zona Food Court macar pentru a afla cele mai noi tendinte in moda auto.